Noi vorbim despre viaţă ... Noi doar vorbim...Tu ia măsuri!
Suntem trei fete... ambiţioase...hotărâte să schimbe ceva...Să deschidem o minte,o portiţă, să amintim femeii că are dreptul la fericire,la o viaţă frumoasă, şi bărbatului,să ii amintim că suntem oameni cu toţii,iar comportamentele violente nu işi au locul in societatea civilizată.Dreptatea NU se face cu pumnul!
Drămnescu Bianca, Enescu Lorana si Dobriţan Ana Maria, studente in anul I,LA Facultatea de Stiinţe Politice,Administrative şi ale Comunicării, specializarea Comunicare si Relaţii Publice.
"Cred că am putea spune foarte multe lucruri despre această temă....însă, cum spunea un proverb cunoscut ,,mulţi văd, puţini observă”. Mie, personal, mi se pare un subiect de o mare anvergură, un subiect de care ne lovim zi de zi şi pe care mulţi dintre noi il ignoră cu vehemenţă. Oare care este cauza acestui fapt? Este o intrebare pe care mi-am pus-o de foarte multe ori, dar la care nu am găsit încă un răspuns îndeajuns de plauzibil.
De cele mai multe ori, femeile implicate în astfel de situaţii continuă să îşi trăiască viaţa alături de parteneri...de să faci asta??? În primul rând este vorba de stimă de sine, de respectul pe care îl ai pentru tine ca femeie şi totodată ca om. De ce să suporţi bătaie, ţipete, vorbe urâte...scandaluri...? Trebuie să ştii când să pui punct...gata..destinul tău de acum va lua un alt curs...niciodată nu este târziu pentru a spune ,,NU”.
Am auzit de-a lungul timpului foarte multe cazuri în ceea ce priveşte această temă, pot să spun...că m-am îngrozit...cum se poate întâmpla asta în ziua de azi, având în vedere că trăim într-o lume a tehnologiei...o lume a informaţiei...Cu toate astea se întâmplă, tocmai de aceea trebuie să facem ceva să le ajutăm, să nu trecem cu vederea un lucru care ni se poate întâmpla fiecăreia dintre noi...
Mă intrebam cum pot unii bărbaţi să lovească o femeie, ei nu se gandesc nici măcar o clipă că acea persoană este lipsită de apărare şi nu în ultimul rând este OM...aceşti ,,monştrii” nu se gândesc că lovesc, jignesc un om lângă care au trăit ani la rând, un om cu care au împărţit momente de bucurie, un om cu care şi-au format o familie...nu, nu, nu şi nu...nici măcar nu putem să le dăm apelativul de OM...
Pe lângă faptul că violenţa asupra femeii afectează persoana implicată, din punct de vedere fizic şi moral, afectează într-o mare masură şi copiii. Aceştia, nu de puţine ori, au fost martori la scene absolut teribile, scene la care trebuiau să asiste şi să facă faţă...sau mai grav să fie implicaţi şi ei in fapt...absolut înfricoşător. Nu am înţeles niciodată şi cu siguranţă nu am să înţeleg ceea ce simte un bărbat atunci cand işi bate cu bestialitate soţia, copii...aşa ceva este INUMAN...vă daţi seama cât de mult afectează o asemenea scenă de violenţă dezvoltarea morală, educaţională a copilului? Va fi marcat pe viaţă de tot ce a vazut şi i s-a întâmplat...va dori sa îşi răzbune mama şi să îşi urască tatăl...de ce să se întâmple toate astea, mai ales că, în educarea corectă a unui copil este necesară implicarea ambilor părinţi...
Întotdeauna suntem tentaţi să spunem mai târziu, dar a spune acest lucru atunci când vorbim despre violenţa domestică poate însemna sacrficarea unei vieţi. Ca atare, este o problemă de conştiinţă să încercăm să acţionăm fiecare în direcţia limitării acestei probleme sociale, psihologice, economice care ia forma unei violenţe împotriva femeilor.
Să le ajutăm să înceapă o nouă viaţă...chiar dacă uneori VIAŢA BATE FILMUL... "
Bianca, membră a echipei ,,Viața”.
" A nu se citi printre rânduri!
,Nu trebuie să iţi accepti destinul, dacă el nu te acceptă pe tine…”
De ce? Am ales să încep în acest fel,cu această eternă şi fascinantă întrebare întocmai pentru că se aplică de atât de multe ori în vieţile noastre,încat a devenit un clişeu mondial.
Mă întreb si eu, poate ca oricare alt om normal din punctual meu de vedere ,,De ce?”. De ce- ce?De ce ne nastem, de ce iubim, de ce urâm, de ce iertam, de ce uitam... De ce?... De ce nu, am putea zice… Ei bine, voi lasa filosofia pentru o alta ocazie mai fericită și mă voi concentra pe subiectul principal si, totodata, pe motivul acestui blog: De ce sexul slab (sau, altfel numit, sexul frumos), nu poate fii și tare, puternic în același timp? De ce există atâtea femei ce iși acceptă ,,destinul”, adică partenerii (dacă îi putem numi în așa fel), de ce acceptă să-și împartă viața atât de scurtă cu niște persoane care le umilesc și le batjocoresc zi de zi? De ce nu au forta și resursele necesare, de ce nu au încredere în propria persoană că pot spune: ,,Nu”, că pot spune ,,Destul”, că pot pune punct suferintei?
După cum poate s-a înțeles deja, mă refer la toate acele femei, victime ale ,,destinului” , acest destin despre care vorbesc fiind, paradoxal, întocmai barbații pe care i-au ales să le fie alături la bine și la greu, pană când moartea îi va desparții. Bineînțeles, ne gândim cu toții la o moarte naturală,după ce viața și-a urmat cursul liniștit, după ce și-au trăit toate clipele frumoase si binemeritate împreuna.
Din nefericire, ,,destinul” despre care vorbeam mai sus se metamorfozează uneori în bărbatul din viață și din casa multora dintre femeile de astăzi: Unii pur și simplu nu mai stiu sa iubească, nu mai știu să respecte, nu mai știu să trăiască. Sau poate pur și simplu sunt atât de frustrate și de nefericiti cu ei inșiși încât nu pot accepta că persoana de lângă ei să fie altfel decat ei, să fie fericită, respectată sau iubită. Să vorbim despre respect nu avem cum… Astfel de bărbați nu cunosc semnificația acestui termen. Poate că nu au știut-o niciodată… sau poate că au uitat-o… De ce? Nu știm… și probabil că nici nu vom afla prea curand.
Pentru mine, ca parte a unei comunitați, clădită teoretic cel puțin, pe o fundație alcatuită din dragoste, prietenie, înțelegere și cooperare, ajutor, rămâne la latitudinea de nefericită enigma motivul pentru care, concret vorbind, mulți bărbați nu iși respectă partenerele de viață și, fie innecați în alcool, fie perfect lucizi, dar innecati în propriul ego frustrat, își revarsă mânia și eșecul lor ca persoane, pe femeile nevinovate care le sunt alături. Și aici vorbim de soții, iubite, mame sau chiar copii.
Poate că mulți ne-am dori sa intrăm în mintea unui astfel de ,,terorist” care abuzează, fie sexual, fie moral, fie prin agresiuni fizice, de aceste femei, și să aflăm ce motiv, prin absurd vorbind, poate fi suficient de întemeiat încât, acești bărbați să iși loveasca fara mila persoanele ,,iubite”. După părerea mea, singurul motiv plauzibil ar fi acela că acești bărbați nu stiu să se impună altfel decât prin violentă, forța lor fizică fiind singurul atu, singurul element de superioritate pe care sunt capabili să îl etaleze.
Ce este și mai tragic însă e faptul că aceste femei (în marea lor majoritate) nu sunt, sau cel putin nu se considera ele ca fiind suficient de puternice și de sigure pe sine încât să iasă din această situație, să rupă acest cerc vicios. Singura iesire viabila este iesirea dintr-o astfel de relație, nu acceptarea situației la nesfârșit, cu naiva speranță că lucrurile se vor schimba cândva, mai devreme sau mai târziu. Lucrurile de acest fel nu se schimbă niciodată-cel puțin nu în bine- de la prima palmă primită și de la prima vorbă de ocară spusă, self-esteem-ul femeii se va diminua, tot mai mult și mai mult, având repercursiuni tragice, în special asupra psihicului. Se ajunge în stadiul în care femeile în cauză ajung să se considere ele însele vinovate pentru ceea ce li se întâmplă; astfel, ele își acceptă, dupa cum spuneam, destinele și rămân legate de o persoană care ține morțiș să le facă existența imposibilă.
Fie ele motive financiare, fie teama de a o lua de la capăt singure, fie frica de singurătate, fie iluzia unei iubiri oarbe (care, după cum spune un citat celebru, nu este oarbă în sinea ei, ci doar nu spune ce vede), sau doar frica de consecințele posibile în cazul în care femeia va alege să pună capăt relației violente în care se află, niciunul dintre aceste motive nu ar trebui să fie suficient de puternice pentru a le împiedica să își dea o mână proprie de ajutor. Sau, dacă chiar nu este posibil să o facă de unele singure, trebuie să ceară ajutorul altor oameni. Țin să accentuez pe cuvantul oameni întocmai pentru că mai există oameni, cărora le pasă, oameni care sunt capabili să ajute.
Niciodată nu suntem singuri, nici măcar atunci când simțim asta. Întotdeauna va fi acolo cineva care să ne demonstreze contrariul. Condiția unică este să ținem ochii deschiși, să acceptăm să fim ajutați.
Discuții interminabile, probleme eterne... Cu toate acestea sper ca mesajul meu să ajungă la urechile măcar câtorva persoane, și să ,,ring the bell”-cum s-ar spune-, să atingă conștiința oamenilor care să realizeze că nu trebuie să rămână indiferenţi,să nu închidă ochii la suferința acestor femei, pur și simplu pentru că nu este problema lor. Este problema tuturor. Și poate fi rezolvată,cu ajutorul fiecaruia dintre noi. Mână de la mână …să le ajutăm să conștientizeze că puterea este în mâinile lor. Puterea de a schimba ceva. Depinde doar de ele dacă se mulțumesc sau nu cu viața lor, cu situația lor nefericită, cu vânătaile de pe corp și din suflet. Deși cele fizice se vindecă o dată cu trecerea timpului, cele sufleteşti nu se vindecă. Nu uşor, cel puţin. Însă ele se pot uita. Cu puțin ajutor, de oricare fel ar fi el. Nu este o rușine să ceri ajutor, nu este o rușine să mărturisești că ai fost abuzată. Rușinos este ceea ce fac ei, aceşti ,,masculi feroce” care profită de forța lor fizică (probabil și unica) și care fac dintr-o femeie liberă, o prizonieră fără lanțuri. Rușinoase sunt gratiile acestei celule imaginare. Însă eu țin să cred că dreptatea totuşi există și că aceste femei nu vor mai plati la nesfârșit pentru ,,crimele” comise de alții.
Fac apel la toate persoanele capabile să ajute. Capabile să înțeleagă și să ofere sprijin. Dacă declarația victimei nu este suficientă pentru a-i reda libertatea, este timpul să depunem noi mărturie. Ar putea face diferența. În acest nesfârșit ,,lanț trofic” al umanitații, prădătorul poate deveni pradă și invers. Să ajutăm aceste femei să scape din ghearele prădătorului lor și să le redăm libertatea. Dacă închidem ochii, problemele nu dispar pur și simplu.Viața nu este întotdeauna un vis din care te poți trezi…deși pentru unele femei este un coșmar adevărat. Care însă poate lua sfârșit. Cu ajutorul nostru. Și cu propriul lor ajutor în primul rând. Să ne lase să le ajutăm.
Deși pare poate lipsită de delicatețe, concluzia mea este una: contează doar să vrei. Si pentru că refuz cu vehemenţă să cred că un om normal, care este nefericit, abuzat, umilit și batjocorit, nu ar vrea să schimbe ceva, încurajez toate femeile care se regăsesc în această situație tristă, să ia atitudine. Să ia ,,VIAȚA” în piept și să spună Stop. Stop violenței asupra femeii. Lumea din jur nu poate rămâne pasivă, nu poate rămâne indiferentă la strigătul lor de ajutor. Împreună, putem să le ajutăm să ia viața de la capăt. O nouă viața… un alt film, un alt scenariu ,o poveste cu happy-end.
La incheiere, mai consider de menționat un singur lucru: să nu închidem ochii la suferinîa lor! Să încercăm să ne punem în pielea lor…Cu toții suntem oameni, suntem egali….Toți avem dreptul la libertate, la fericire, la respect. Cu toții avem dreptul la VIAȚĂ…la o viață așa cum ne dorim. Să risipim norii de pe cerul acestor femei și să le ajutăm să-și ridice privirile spășite ce privesc pamantul,spre cer,să vadă curcubeul din nou…..
MAYBE YOU CAN MAKE THE DIFFERENCE!. Spune STOP violenței asupra femeii! Și tu poți schimba ceva., iar cel mai potrivit moment pentru o schimbare este întotdeauna ACUM."
Lorana, membră a echipei ,,Viața”.